duminică, iulie 12, 2026

Top 5

Citește și

Red Bull Romaniacs 2026: ghid complet și noutățile ediției din acest an

Red Bull Romaniacs 2026 va fi cea de-a 23-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume și se va desfășura în perioada 28 iulie – 1 august. Startul și sosirea sunt programate la Sibiu, iar o mare parte din acțiune se va desfășura anul acesta și pe Valea Jiului.  

Fără nicio îndoială, Red Bull Romaniacs este cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Și asta nu o spun eu, din spatele tastelor, ci au recunoscut-o toți cei care au ajuns cumva la sosire după cele 5 – 6 zile de concurs.

Dacă nu ești printre cei care vor descoperi traseul gândit de Martin Freinademetz pe două roți, îți recomand să mergi la Sibiu ca spectator pentru că și ediția din acest an va debuta cu tradiționalul prolog din centrul Sibiului, va ajunge în Valea Jiului și se va încheia tot la Sibiu, cu urcarea aproape verticală de pe dealul Gușteriței.

Minele de la Petrila și Lupeni sunt incluse în traseul Red Bull Romaniacs 2026, iar concurenții și echipele de asistență vor poposi două nopți în Straja și Petroșani. Fost punct central al mineritului, cu orașe dezvoltate pe baza acestei industrii, în Valea Jiului se caută soluții, iar venirea unei competiții cunoscute la nivel global va expune frumusețea și ineditul locurilor.

În zona structurilor exterioare ale minei Petrila (de aici ultimul vagonet cu cărbune a fost extras în 2015), se va ajunge în prima zi de off-road (29 iulie), iar la Lupeni, pe 30 iulie, în a doua zi de off-road. Un puls al regiunii a fost luat și la ediția din 2014.

Vedete la start: de la piloți care au concurat în MotoGP la legendele din România

Remy Gardner pilot activ în Campionatul Mondial de Superbike, fost pilot de MotoGP și campion mondial Moto2, în 2021, a decis să debuteze în cel mai dificil raliu hard enduro din lume.

La start va fi și Emanuel Gyenes – Mani, riderul care a terminat toate edițiile desfășurate până în prezent, este nevoit să renunțe la clasa Silver și să concureze pe un traseu mai ușor, cel al clasei Bronze. Sătmăreanul a suferit recent o ruptură a ligamentului scafo-lunar de la mâna dreaptă și încearcă să își continue seria de finișuri de la Red Bull Romaniacs.

Clase noi în 2026: trasee pentru motociclete electrice și Adventure

De anul trecut, pe lângă deja clasicele clase rezervate motocicletelor de enduro, raliul are trasee gândite și pentru motocicletele Adventure și cele electrice. Gold rămâne în continuare clasa cu cel mai dur traseu din raliu, având zeci de secțiuni pe care abia le poți parcurge la pas, urmată de Silver, Bronze, Iron și Atom.

Iar când vine vorba de motocicletele adventure, după testul făcut la ediția din 2025, s-a decis să fie gândite trasee cu trei grade de dificultate. Astfel, Adventure Ultimate este cea mai dură clasă pentru motocicletele mari, urmată de Core și Lite.

Red Bull Romaniacs 2026 în categoria Supreme în Hard Enduro World Ranking

Începând cu 1 februarie 2026, cursele de hard-enduro din întreaga lume pot fi înscrise într-un clasament global, iar piloții sunt clasați în funcție de punctele acumulate la diverse competiții, fie ele internaționale sau regionale.

Competițiile unde se oferă cel mai mare punctaj, datorită dificultății și amplorii evenimentului, sunt cele din categoria Supreme. Iar Red Bull Romaniacs 2026 este una dintre cele două competiții catalogate astfel, celălalt fiind Erzbergrodeo (Austria).

Liderul ”Hard Enduro World Ranking” la data de 25 iulie este Manuel Lettenbichler (5.240 puncte), câștigătorul entitre al Red Bull Romaniacs și riderul care a făcut o misiune din doborârea recordului lui Graham Jarvis – 7 titluri. Pe doi se află canadianul Trystan Hart, iar pe trei spaniolul Mario Roman.

Urmărește-mi aventurile urbane și extraurbane și pe FacebookInstagramYouTube și TikTok Iar dacă vrei să primești recomandări pentru cele mai tari 24 de ore în… abonează-te și la newsletter.

Articole populare