Dacă ești pasionat de cafea, atunci am o veste bună. În București, Crăciunul a venit puțin mai devreme și miroase a cafea bună. Între 5 și 7 decembrie se desfășoară COFFeEAST X’MAS în Unirea Shopping Center.
Dacă ești genul care își începe ziua cu un V60 și o melodie pe vinyl, dacă ai deja rafturi întregi dedicate ceștilor preferate sau dacă pur și simplu vrei să intri în atmosfera de sărbătoare cu ceva mai inspirat decât tradiționalul târg de Crăciun, atunci locul tău este la COFFeEAST X’MAS 2025.
Ce găsești la ediția de COFFeEAST X’MAS 2025
COFFeEAST, primul festival dedicat culturii cafelei din Europa de Est, revine iarna asta cu o ediție-surpriză în București: un festival-galerie desfășurat pe trei etaje, între 5–7 decembrie 2025, în Unirea Shopping Center. Așa că, iată ce o să găsești la fiecare etaj:
Parter: Home Barista Gallery
Primul nivel al festivalului este locul unde poți testa espressoare, râșnițe, accesorii, poți sta la povești cu barista și poți fura tips & tricks care chiar îți vor face cafeaua de acasă mult mai bună.
Tot aici, Welcome Bar deschide ziua cu prima cafea de la COFFeEAST, iar selecția de muzica pe vinyl leagă totul într-o atmosferă caldă, care invită la explorare.
Etaj 1: Coffee & Taste Market
O piață curatoriată special pentru acest sezon: cei mai buni prăjitori de cafea și artizani din regiune aduc ediții limitate, cutii-cadou și pairing-uri care nu se mai regăsesc la nicio altă ediție COFFeEAST. Aici poți gusta câte puțin din toate, descoperi, întreaba, și culege inspirație. Este locul ideal pentru a-ți alege cadouri cu poveste.
Etajul 2: Design & Beverage Market
La ultimul nivel te poți bucureade energia comunității. În centru este Eastern Coffee Shops Bar, unde barista invitați din toată regiunea pregătesc o cafea special pentru tine.
Pe o latură a etajului se află Design Market, o piață cu obiecte care dau sens ritualurilor zilnice. Pe cealaltă latură, Beverage Market te ademenește cu băuturi craft – de la tonice, kombucha și limonade la vinuri & cocktails care completează ziua. Pe fundal, concertele acustice eleveaza ritmul plăcut cu note de jazz și folk: un loc de ascultat, de gustat, de stat la vorbă.
🎄 Cum ajungi la COFFeEAST X’MAS 2025
Festivalul are loc în Unirea Shopping Center, iar accesul se face din Bulevardul Unirii. Cel mai simplu ajungi cu metroul până la Piața Unirii, iar de acolo mai sunt doar câțiva pași.
🎟️ Bilete și programul COFFeEAST X’MAS 2025
Bilet 1 zi: 40 lei
Abonament 3 zile: 65 lei
Copiii sub 12 ani: intrare gratuită
Prima cafea este inclusă în fiecare bilet.
Program:
Vineri, 5 decembrie: 12:00 – 20:00
Sâmbătă & duminică, 6–7 decembrie: 10:00 – 18:00
📍Unirea Shopping Center: Piața Unirii 1, București
Urmărește-mi aventurile urbane și extraurbane și pe Facebook, Instagram, YouTube și TikTok. Iar dacă vrei să găsești și mai multe recomandări de locuri cool din oraș unde poți să bei o cafea bună abonează-te la newsletter-ul The Weekly Brew!

