Dacă și pentru tine cel mai mișto date este cel cu cățelul tău, atunci am o veste bună. Găsești acum pizza pentru căței în meniul de la pizzeria Amore Rotondo.
Pizzeria Amore Rotondo din București a devenit locul meu preferat atunci când vreau să-mi scot prietenul patruped în oraș. Și, mai nou, este și locul lui preferat pentru că adoră pizza, iar aici au în meniu pizza pentru căței. Evident, preparatele Doggy Pizza, din meniul special creat pentru căței, sunt făcute în colaborare cu experții în nutriție canină de la DogNomz.

Ce găsești în meniul de pizza pentru căței
Două sortimente de pizza care sună atât de bine încât am fost tentat să le încerci și eu:
- PIZZA FISHO – un festin sănătos pe bază de aluat din făină de năut și drojdie de bere, combinat cu quinoa, șprot, somon, morcov, conopidă, fasole verde, cartof dulce, broccoli, țelină, spanac și pătrunjel. Un adevărat rainbow plate pentru cățelul tău.
- PIZZA VERO – pentru blănoșii cu gusturi italiene autentice: aluat proaspăt, mozzarella fior di latte și prosciutto cotto.
Și pentru că o masă nu e completă fără desert, ai și opțiunea cățelul tău are opțiunea de THE ROLLING PEANUTS, adică niște biscuiți artizanali din tărâțe de ovăz, banane, unt de arahide și quinoa. Woof! 🐶

Răsfăț pentru căței și susții o cauză bună
Meniul Doggy Pizza este disponibil în fiecare weekend la pizzeria Amore Rotondo, iar cățeii sunt bineveniți în locație. În curând, preparatele vor putea fi comandate și în timpul săptămânii, exclusiv prin Tazz – ca să poți surprinde prietenul blănos și în zilele aglomerate.
Fiecare produs costă 35 de lei, iar partea cea mai frumoasă este că 5% din profitul obținut din vânzările Doggy Pizza este donat către Clubul Câinilor Utilitari, o organizație care pregătește câini pentru intervenții în cazuri de urgență, cum ar fi cutremurele sau căutarea persoanelor dispărute.
UrbanAdventrures.ro tip: Dacă încă nu ai bifat o ieșire la pizza împreună cu câinele tău, Amore Rotondo tocmai ți-a oferit cel mai delicios motiv să o faci.
📍Pizzeria Amore Rotondo – Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 6 – 8, București
Urmărește-mi aventurile urbane și extraurbane și pe Facebook, Instagram, YouTube și TikTok. Iar dacă vrei să primești recomandări pentru cele mai tari 24 de ore în… abonează-te și la newsletter.

