marți, martie 25, 2025

Top 5

Citește și

5 hoteluri de top cu o priveliște spectaculoasă

Cameră cu vedere spectaculoasă? Nicio problemă dacă te cazezi într-unul dintre cele mai înalte hoteluri din lume. Și nici nu o să cheltuiești o mică avere pentru asta.

Sea view, mountain view, lake view sau spectacular view? Dacă alegi ultima variantă, atunci trebuie să te cazezi măcar o dată la unul dintre cele mai înalte hoteluri din lume. Partea mișto este că, în anumite perioade ale anului, sunt șanse mari să găsești o cameră la un preț acceptabil. Și, în plus, nu zice nimeni că trebuie să stai o săptămână întreagă la aceste hoteluri.

Deci, dacă în planurile tale de vacanță ai pe listă destinații precum Hong Kong, Singapore sau Dubai, atunci trebuie să te cazezi, măcar pentru o noapte și la unele dintre cele mai înalte hoteluri din lume de pe lista de mai jos…

Hotel Ritz-Carlton, Hong Kong

Hotelul Ritz-Carlton se află la etajele 108 – 116 ale Turnului Centrului de Comerț Internațional, care are o înălțime de 490 de metri, fiind cea mai mare clădire din Hong Kong. Aici nu doar că vei descoperi standardul care a făcut renumit lanțul Ritz-Carlton („We are Ladies & Gentlemen, serving Ladies & Gentlemen“), ci vei avea și o vedere spectaculoasă spre portul Victoria.

În hotelul de lux din cea mai înaltă clădire din Hong Kong te vei putea bucura de spa-ul și barul aflate la cea mai mare înălțime din lume. Proiectat de compania japoneză de design Wonderwall, Ozone Bar este un loc unic în care poți savura un cocktail în compania prietenilor, iar după aceea poți face o baie în piscina de la etajul 116.

Camerele au între 50 și 65 de metri pătrați, iar prețul mediu pe noapte este de aproximativ 500 de euro.

Hotel Gevora, Dubai

În februarie 2018, Hotelul Gevora din Dubai a intrat în Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cel mai înalt hotel din lume aflat într-o clădire concepută în totalitate pentru asta.

Clădirea are 356 de metri, iar la cele 75 de etaje sunt 528 de camere și suite, cea mai mică având 43 de metri pătrați. Este un hotel de 4 stele, dar trebuie să știi că 4 stele în Dubai înseamnă mult mai mult decât ce primești în altă parte unde vezi aceeași clasificare.

Pentru o vedere 360 asupra orașului Dubai, îți recomand să mergi și la Highest View Lounge, rooftop barul aflat la 290 de metri. Intrarea te costă ceva mai mult de 100 de lei (100 AED), dar suma respectivă este de fapt consumația minimă pe care trebuie să o faci la bar.

Poți găsi o cameră și la aproximativ 150 de euro pe noapte, iar dacă te cazezi aici trebuie să vezi neapărat și Muzeul Gevora, în care vei găsi 43 de mașini de excepție, unele dintre ele, unicat, precum celebrul Batmobil. Poți ajunge aici doar dacă ești cazat la hotel.

Hotel JW Marriott Marquis, Dubai

Până la deschiderea hotelului Gevora, JW Marriott Marquis era considerat cel mai înalt hotel din lume și a fost depășit cu un singur metru. Având o înălțime de 355 de metri, hotelul are două turnuri cu un total de 1.608 camere și suite.

Din punct de vedere culinar, vei fi răsfățat în 15 restaurante și baruri. Îți recomand să iei masa la Prime68 Steak House, un steakhouse care a primit numeroase premii, unde în afara preparatelor excelente vei avea și o vedere fabuloasă de la etajul 68 al hotelului.

Hotel Marina Bay Sands, Singapore

Are mai puțin de 200 de metri înălțime, 191 de metri, mai exact, dar vederea pe care o ai de aici este incredibilă. Ca idee, terasa de 340 de metri care leagă cele trei turnuri este locul preferat pentru petrecerile VIP din timpul Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore.

Hotelul Marina Bay Sands are trei turnuri cu câte 55 de etaje, legate între ele de această terasă incredibilă. Aici ai un Infinity Pool, restaurante și baruri de top de unde poți admira apusul soarelui. Prețul unei camere pornește de la 250 de euro și vei putea petrece ore întregi în hotel vizitând diversele muzee și expoziții găzduite aici pe toată perioada anului.

Hotel Armani, Burj Khalifa, Dubai

Hotelul Armani din Dubai se află în Burj Khalifa, cea mai mare clădire din lume, mai exact ocupă 11 etaje din această clădire. Materiale scumpe, un design aparte și un confort rafinat. Totul, creat de Giorgio Armani personal. În total, sunt 160 de camere, iar prețul pentru o noapte pornește de la aproximativ 600 de euro.

Poți mânca într-unul din restaurantele cu specific italian, japonez sau indian, având o vedere spectaculoasă asupra întregului oraș. Iar dacă ai o sumă considerabilă pe card, cu șase zerouri în coadă, în euro, îți poți cumpăra și un apartament în Armani Residence.

Articole populare